joi, 15 decembrie 2011

Un nou ierarh in Biserica Ortodoxă Română


Începând de astăzi, 11 decembrie 2011, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei are un al doilea ierarh. Preacuviosul părinte arhimandrit Ignatie Trif a fost hirotonit întru arhiereu-vicar, pentru eparhia românească din Peninsula Iberică. Evenimentul s-a desfăşurat în Catedrala Mitropolitană Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail din Paris.

Hirotonia a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii săvârşită de şapte ierarhi ai Bisericii noastre, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului şi Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Român al Europei Occidentale şi Meriodionale.

După mărturisirea de credinţă a noului ierarh s-a dat citire actului de confirmare a alegerii sale, semnat de Întâistătătorul Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Actul a fost prezentat de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în calitate de delegat al Părinteleui Patriarh la eveniment.

“În urma examinării canonice care s-a făcut preacuviosului părinte arhimandrit dr. Ignatie Trif şi a constatării că Preacuvioşia Sa îndeplineşte condiţiile canonice pentru ridicarea la treapta arhieriei, la propunearea comisiei canonice, juridice şi pentru disciplină şi ca urmare a votului exprimat, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 24 oct. 2011 a aprobat alegerea preacuviosului părinte arhimandrit dr. Ignatie în postul nou înfiinţat de arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei şi ridicarea la treapta arhieriei urmând a purta în această treaptă bisericească titulatura de Mureşanul”, a precizat Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul.

În cuvântul rostit după Sfânta Evanghelie, Înaltpreasfinţitul Mitropllit Andrei al Clujului, cel care l-a călugărit şi l-a hirotonit preot pe părintele Ignatie, a apreciat calităţile dosebite ale noului ierarh.

“Rugăciunile noastre către Arhiereul Cel Veşnic sunt acestea: să-i întărească misiunea pe care o începe pentru că şi până acum a făcut misiune bună. Cei ce-l cunosc (...) ştiu cu câtă râvnă l-a slujit şi până acum pe Mântuitorul Hristos şi ca preot la Catedrala din Alba Iulia şi ca dascăl la Şcoala de Teologie din Alba Iulia, şi ca misionar râvnitor oriunde a fost trimis, şi acelaşi lucru îl va face şi aici. De aceea Înaltpreasfinţia Voastră ne bucurăm că aveţi unucenic de nădejde care socotim noi că va face misiune bună în Biserica Domnului Iisus Hristos de aici, în Europa Oocidentală şi Meridională”, a mărturisit Înaltpreasfinşitul Părinte Andrei.

Părintele arhimandrit Ignatie Trif a fost ales arhiereu-vicar în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 24 octombrie, anul acesta. El îşi va desfăşura slujirea arhierească în Spania şi Portugalia, cu titulatura de ”Mureşanul”.
Preluat: www.Teografia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu